Primul focar de pesta porcină africană în România, în două gospodării din Satu Mare

porci pesta porcina
Sursa foto: Pixabay.com

Primul focar de pesta porcină africană în România a fost confirmat de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală într-o gospodărie localizată la periferia municipiului Satu Mare, a anunțat, marți, într-un comunicat Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Focarul a fost înregistrat la porcii din gospodării, iar animalele din focar au fost ucise, cele 7 cadavre fiind distruse prin incinerare.

„În data de 31 iulie 2017, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a confirmat primul focar de pesta porcina africană, la porci domestici, într-o gopodărie, localizată la periferia municipiului Satu Mare. Investigația epidemiologică a relevat existența unui focar primar și a unui focar secundar”, se arată în comunicatul ANSVSA.

Potrivit ANSVSA, în conformitate cu prevederile legislației comunitare și naționale, au fost recoltate probe pentru examene de laborator și au fost impuse restricții de mișcare pentru exploatațiile infectate.

De asemenea, ANSVSA a anunțat că au fost ucise animalele din focar și cele 7 cadavre au fost distruse prin incinerare, efectuându-se și dezinfecția în cele două gospodării a spațiilor de cazare a porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor și a obiectelor potențial contaminate, a utilajului care a fost folosit pentru săparea locului de îngropare și a locului de îngropare.

Totodată, au fost stabilite zona de protecție și de supraveghere în jurul focarului de pesta porcina, precum și planul de măsuri pentru instituirea măsurilor specifice de control a bolii, fiind convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor în vederea stabilirii planului de măsuri specifice pentru controlul bolii.

„Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, imediat după primirea buletinului din partea Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală, a notificat toate structurile abilitate de la nivel național și structurile omoloage din Uniunea Europeană, precum și Organizația Mondială a Sănătății Animalelor, despre confirmarea acestui focar de pestă porcină africană pe teritoriul României”, se mai arată în comunicatul de presă.

Facebook Comments