Cazul șocant de la Timișoara, acolo unde o mamă și-a ucis, ieri, fetița în vârstă de doar patru ani a șocat o întreagă țară! Însă de momente extrem de dureroase au avut parte și oamenii legii care au ajuns la fața locului. Dovadă stă o fotografie surprinsă la locul crimei, în care se poate vedea un polițist surprins în timp ce plângea. Cel mai probabil, îngrozit de imaginea oribilă pe care o avea în fața ochilor. Vezi foto la finalul articolului.
Cu toate că poliștiștii sunt obișnuiți să vadă astfel de scene, se pare că moartea unei fetite, provocată tocmai de cea care i-a dat viața, este o situație extrem de tulburătoare chiar și pentru oamenii legii. Așa că nu este de mirare că anchetatorii care au făcut cercetări la fața locului au fost surprinși cu ochii în lacrimi!
Foto la finalul articolului
Fetita a fost găsită inecată în vană, cu venele tăiate!
Vă reamintim că o fetiţă de patru ani, din Timişoara, a fost ucisă de mama ei, o fostă educatoare. Bunica fetei a fost cea care i-a alertat pe poliţişti, care au găsit-o pe micuţă înecată în cadă şi cu venele tăiate la ambele mâini!
Potrivit poliţiştilor care au ajuns la locul crimei, o casă din cartierul Ronaţ, un cartier mărginaş al Timişoarei, bunica fetiţei a sunat la numărul de urgenţe 112 pentru a anunţa crima, în jurul orei 23.00, relatează news.ro.
Odată ajunşi la adresă, poliţiştii au găsit-o pe fetiţă înecată în cadă şi cu venele de la mâini tăiate. Fetiţa se afla acasă doar cu mama ei, o fostă educatoare. Femeia şi-ar fi mărturisit crima, la telefon, unor cunoscuţi, imediat după ce a comis-o, apoi s-a încuiat în casă și a băut ierbicit.
Când au ajuns la adresă, poliţiştii s-au văzut nevoiţi să spargă uşa locuinţei, deoarece femeia, aflată în stare de şoc, nu a deschis.
Un gest strigător la cer. Ce spune mama
Se pare că femeia a decis să-şi ucidă propriul copil din dorinţa de a se răzbuna pe soţul ei, cu care ar fi avut mai multe certuri, potrivit Tion.ro.
Acum, Oana Neț riscă ani grei de închioare. Însă nimeni și nimic nu o va mai aduce înapoi pe fetita de doar 4 ani! Dumnezeu sa o odihnească în pace!

















































