În era în care lumea era în războaie și nu avea fiecare om aparat de fotografiat sau smartphone, au existat fotografi care au surprins România într-un mod unic, lăsând posterității colecții impresionante. Sunt fotografii vechi rar văzute, în spatele fiecăreia ascunzându-se viețile strămoșilor noștri.
Un astfel de fotograf, unul dintre cei mai buni pe care i-a avut România, a fost Ioniţă G. Andron. El a lăsat în urma sa o moştenire impresionantă de fotografii în care a imortalizat oameni şi locuri din nordul țării, în special din Ţara Oaşului și din Maramureș.
Ioniță G. Andron s-a născut la 20 aprilie 1917 în satul Racşa din Ţara Oaşului, județul Satu Mare, în familia preotului greco-catolic Ioan Andron, originar din satul Pribileşti din Ţara Chioarului. După şcoala primară în satul natal, urmează liceul la Satu Mare (1927-1934), apoi dreptul la Cernăuţi şi Cluj (1935-1940) şi teologia la Academia de Teologie Greco-Catolică din Cluj (1941-1944).
Citește și: Preotul portughez care iubește românii: „Am luptat pentru un popor care mi-a fost trimis de Dumnezeu!”
A început să facă fotografii începând din 1934 cu aparatul de fotografiat Voigtländer Bessa pe film lat primit de la tatăl său, la început cu colegii de liceu, cu familia, în excursii şi la vânătoare, apoi tot mai multe cu ţăranii din sate din Țara Oașului.
Ţara Oaşului era o zonă izolată, o „rezervaţie” etnografică cu o economie autarhică la nivel de subzistenţă, oşenii valorificând resursele naturale cu mijloace rudimentare şi cu propriile eforturi, conservând un mod de viaţă aproape medieval.
Ţăranii locuiau în case din bârne de lemn acoperite cu paie, arau pământul cu plugul de lemn tras de vite, semănau cu mâna, treierau cerealele cu îmblăciul, măcinau boabele la moara de apă şi confecţionau ei înşişi uneltele, mobilierul, ţesăturile, obiectele casnice şi îmbrăcămintea.
Profundul ataşament pentru satul natal şi Ţara Oaşului şi conştientizarea faptului că aceşti ţărani perpetuează un mod de viaţă cu rădăcini multiseculare, dar şi pasiunea pentru fotografie, au fost motivaţiile care l-au făcut pe Ioniţă G. Andron să documenteze pe pelicula fotografică realităţile vieţii oşenilor.
Din perioada 1934–1944 datează circa 5.000 de clişee, iar până la sfârşitul vieţii sale, în 1989, a făcut în jur de 100.000 de negative alb-negru, negative color şi diapozitive. Pe site-ul memoria.ro este prezentată o selecţie din imaginile realizate în prima perioadă, majoritatea din satul Racşa, reprezentând peisaje, arhitectură, lucrul pământului, creşterea oilor, obiceiuri din ciclul vieţii (nunta, înmormântarea), obiceiuri la sărbători religioase (Paştele, Crăciunul, Boboteaza), persoane de diferite vârste (mai ales bătrâni) în diverse ipostaze.
Lecturile cărţilor de istorie despre daci, romani şi formarea poporului român l-au făcut să-i privească pe răcşeni ca pe urmaşii acestora:
„Când fotografiam chipuri de bătrâni cu pletele ninse de numărul anilor sau scene din datini străbune, simţeam din plin o îndoită mulţumire: aceea că suntem aici din leagănul istoriei, şi aceea a creaţiei, fiind conştient că am fixat pe peliculă pentru cei de azi şi pentru cei din viitor o părticică din fabuloasa realitate românească”.
Fotografiile sale au o valoare deopotrivă documentară şi artistică; deşi nu a avut studii în domeniul artelor vizuale, a avut un talent artistic remarcat şi apreciat de reputaţi critici de artă precum Petru Comarnescu, care afirma că este poate cel mai mare fotograf român.
Ioniţă G. Andron a fost nu numai un fotograf ci şi un colecţionar pasionat, casa sa din orașul Negreşti-Oaş adăpostind o colecţie etnografică şi de artă populară, un mic muzeu care a fost vizitat de mulţi călători prin Ţara Oaşului, printre care s-au numărat oameni de cultură şi ştiinţă din ţară şi străinătate.
Fotografiile au fost realizate în perioada 1930-1950 și au fost preluate de pe site-ul Memoria.ro.
