Senatorul Gabriel Leș, inițiativă legislativă pentru asigurarea principiului egalității în cazul pensiilor militare

Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, a depus în Parlament, în calitate de senator, o inițiativă legislativă ce vizează asigurarea principiului egalității în cazul pensiilor militare.

”În calitate de senator, am depus astăzi in Parlament o inițiativă legislativă ce vizează asigurarea principiului egalității, prin care se asigură un tratament nediscriminatoriu între persoanele aflate în aceeași situație juridică în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege. Respectiv, la grade, funcții si vechimi egale, pensiile militare vor fi egale, indiferent de anul pensionării. Actualizarea se va face in sensul celei mai favorabile decizii de pensionare.

Demersul vizează, în egală măsură, punerea în acord a conținutului legislației privind sistemul pensiilor militare de stat cu legislația la zi în domeniul salarizării militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special.

Nu în ultimul rând, inițiativa asigură corectarea insuficiențelor de reglementare din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, în sensul actualizării bazei de calcul pentru personalul care a fost încadrat, detașat sau mutat în unități de producție.

Această lege va asigura predictibilitate și echitate în sistem, și sper că va fi tratată cu responsabilitate de întreaga clasă politică”, a declarat senatorul Gabriel Leș.

Citește și: Mai mulţi români care veneau din Italia ar fi minţit la frontieră că vin din Germania

Loading...
Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Solve : *
12 + 8 =


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.