Tragedie pentru cinci familii din România în urma exploziei produsă la o uzină chimică din Cehia. Cinci români şi-au pierdut viaţa, în total şase persoane sfârşind în tragedia din Cehia.
„Potrivit datelor obținute de către reprezentanții ambasadei României în Cehia de la autoritățile locale, până la acest moment, cinci din cele șase persoane decedate în urma accidentului au fost identificate ca fiind cetățeni români.
Consulul din cadrul Ambasadei României la Praga s-a deplasat în localitatea respectivă pentru a solicita autorităților competente detalii suplimentare și pentru a acorda asistență de specialitate.
De asemenea, misiunea diplomatică a întreprins demersurile necesare în vederea identificării și notificării familiilor cetățenilor români decedați”, au transmis reprezentanții MAE.
„Ancheta autorităților locale cu privire la acest incident este în curs de desfășurare.
Ambasada României în Republica Cehă monitorizează cu prioritate situația și menține în permanență legătura cu autoritățile competente, fiind pregătită să acorde asistență consulară, inclusiv pentru organizarea transportului funerar destinat repatrierii trupurilor neînsuflețite”, au mai adăugat aceștia.
Identitatea a patru români a fost dezvăluită
Doi dintre românii morţi în Cehia sunt din Dâmboviţa. Unul dintre ei se numeşte Cătălin Georgian Ştefan, locuia în Titu şi avea 24 de ani. Nu era căsătorit, iar dorinţa lui cea mai mare era să strângă bani pentru a-şi achiziţiona o casă.
Cealaltă persoană decedată care este tot din Dâmboviţa se numeşte Constantin Brânzaru şi avea 55 de ani. Constantin era din Hulubeşti şi plecase în străinătate pentru a-şi ajuta familia.
Alţi doi români sunt din judeţul Prahova. Unul dintre ei este Ion Pandele, care avea 47 de ani şi era din Tinosu, în timp ce Marian Iulian Mihăilescu avea 31 de ani şi era din Ploieşti.
Numele celui de-al cincilea român nu a fost anunţat, potrivit Adevărul. Toţi plecaseră la muncă pentru a-şi ajuta familiile.
Trupurile celor cinci români decedaţi în Cehia vor fi repatriate în zilele următoare, iar conducerea uzinei a anunţat că îşi asumă oficial sarcina de a se ocupa de costurile de repatriere.
Au fost pregătite formele şi fondurile necesare pentru repatriere, în cazul în care partea cehă se va confrunta cu probleme.
Cel mai grav accident industrial înregistrat în Cehia din 1984
Tragedia în care şase persoane şi-au pierdut viaţa, printre care cinci români, s-a produs la 50 de kilometri de Praga. Un purtător de cuvânt al pompierilor, Petr Svoboda, a declarat că nu există pericolul altor explozii în instalaţie.
Acesta este cel mai grav accident industrial înregistrat în Cehia din 1984.
Rafinăria este deţinută de o companie poloneză şi împarte aceeaşi platformă industrială cu o uzină petrochimică. Localnicii s-au temut de eventuale scurgeri de substanţe toxice, dar experţii au confirmat că nu există niciun pericol.
Ancheta asupra cauzelor accidentului ar putea dura câteva luni. Presa cehă crede că ar putea fi vorba fie de aprinderea spontană a gazelor rămase în rezervor, fie de neglijenţă sau de nerespectarea procedurii de golire.